Salata de porumb fiert şi ardei gras - o rețetă care cu siguranță nu va mai lipsi de la mesele dvs. Porumbul fiert, dar și măslinele îi acordă consistența, în timp ce ardeiul gras îi da aroma.
Ingrediente:
1 cutie cu porumb fiert
2 ardei graşi verzi
6 roşii
8 măsline (pot fi si măsline umplute)
Pentru dressing:
6 linguri de ulei de măsline
3 linguri oţet
3 linguri suc de portocale
Sare
1 linguriţă de zahăr
O jumătate de linguriţă boia de ardei dulce
Piper alb
Pentru decorarea farfuriei: câteva frunze de salată
Mod de preparare:
Boabele de porumb fiert se strecoară ca să se scurgă bine de apă. Ardeii, spălaţi şi şterşi de apă, se taie pe jumătate, se scot seminţele şi se taie fâşii lungi de cca 2 cm. Roşiile decojite se taie în sferturi sau optimi, în aşa fel ca să poată fi scoase şi seminţele pe cât posibil. Măslinele se taie feliuţe. Se pun boabele de porumb, ardeii, roşiile şi măslinele într-un bol. Se prepară un sos marinat din ulei, oţet, suc de portocale, sare şi zahăr la care se adaugă boiaua de ardei şi piperul. Se amestecă cu legumele şi se lasă în frigider timp de 30 de minute.
Salata cu porumb fiert, ardei gras şi măsline este gata.