Elevul Popescu este scos la tablă. Profesorul: „Popescu, te rog să scrii la tablă două fraze fiecare cu câte cinci verbe.” Elevul Popescu scrie: Mama găteşte, mătura, spală, calcă şi coase. Tata mănâncă, bea, fumează, joacă table şi doarme.
- Am fost colegi de şcoală. Cred că va mai amintiţi de mine, nu-i aşa, d-le director?
- Mai întâi spuneţi-mi. ce doriţi de la mine?
- Eu nu vorbesc prea mult, zise profesorul de limba română către elevul Ionescu, când fac cu degetul aşa înseamnă că vii la tablă.
- Nici eu nu vorbesc mult, d-le profesor, eu când dau din cap înseamnă că nu vin.
- Eu sunt singurul care munceşte în clasa asta, zice profesorul de matematică.
- Dvs. sunteţi singurul care primeşte salariu.
- Notele tale sunt mizerabile. Ce să spun in situaţia asta?
- Ce spuneai şi înainte.
- Şi ce spuneam înainte?
- Tu să fii sănătos.
- Ionele, azi iar ai lipsit de la şcoală, nu-i aşa? zice mama.
- Ah, femeile astea, zice Ionel, precis ţi-a spus învăţătoarea. Femeile astea nu sunt în stare să păstreze nici un secret.
- Domnule profesor, parcă aveaţi intenţia să vorbiţi despre creier.
- Da, dar lăsăm pe altădată. Acum am altceva în cap.
- Popescule, drept pedeapsă că nu ţi-ai făcut temele, rămâi în clasă după ore, zice profesoara.
- V-aţi gândit ce vor spune ceilalţi despre noi? replică Popescu.
Dacă elevii din spate ar fi la fel de cuminţi ca cei din mijloc, care citesc ziarul, atunci elevii din faţa ar putea să doarmă liniştiţi.
- Popescule, de ce atunci când te întreb ceva tu vii şi-mi răspunzi tot cu o întrebare?
- Eu, d-le profesor?
- Popescu, lucrarea ta a fost mizerabilă. Putea să te ajute tatăl tău ca doar este scriitor.
Elevul:
- N-am mai vrut, dom'profesor. La ultima lucrare, la care m-a ajutat tata, mi-aţi dat un doi.